Încă n-avem date de la recensământ

Chiar dacă eu n-am scris o perioadă pe blog, lumea a mers înainte. Iar anul acesta, după cum bine știți, am avut recensământ. Toate bune și frumoase, dar unde-s rezultatele? Știe cineva ceva despre câți suntem? Eu nu știu. Tu probabil nu știi. Am dat o căutare rapidă pe Google și se pare că circa 18.15 milioane de români nu au habar câți suntem. Ce vreau să zic este că acesta e numărul de români înregistrați până la 31 iulie, adică ultima zi de recenzare, conform Mediafax. Dar rezultatele vor fi afișate abia în decembrie.

multime incerta de oameni

Sunt câteva chestii de notat aici. În primul rând, cei 18.15 milioane reprezintă 95.4% din populația rezidentă țintă estimată la 1 decembrie 2021. Asta înseamnă că nu toți au participat. De fapt, eu cred că procentul celor care s-au eschivat e mult mai mare de 4.6, dar asta nu dă bine la statistici și la imaginea țării. În al doilea rând, recensământul de anul acesta se numește Recensământul 2021 (pentru că punctul lui de plecare a fost la 1 decembrie 2021) și este primul din România organizat în format digital. Cu toate acestea, rezultatele vor fi publicate doar în decembrie 2022, adică peste un an. Curată eficiență digitală, monșer! În al treilea rând, tot nu avem voie în Spațiul Schengen.

Serios acum, de ce totuși durează atât de mult? Cât să-ți ia să centralizezi și procesezi (automatizat, informatic), niște date? Vorba unuia de pe Facebook: am cheltuit 80 de milioane de euro ca să știm cu exactitate câți suntem și am aflat cu exactitate că nu știm câți suntem. Dar mergem înainte cu formate digitale, din ce în ce mai performante. Sunt curios cât ar fi durat în format clasic, manual. O lună sau zece ani?...

Comentarii (0)